Interviul zilei
Despre noi
Femei care au īnvins CANCERUL
*Trei botoşănence care au avut cancer de sân, povestesc calvarul prin care au trecut
Veronica Dumitriu şi Niculina Oprea sunt două dintre botoşănencele care au trecut peste şocul aflării veştii că au cancer la sân, peste tratamentul dureros şi peste o operaţie frustrantă. Vestea că au cancer de sân a căzut peste ele ca un fulger. Spaimă, disperare, neputinţă. Acestea sunt primele reacţii ale femeilor diagnosticate cu o astfel de boală crudă. Speranţa le-a dat însă, multora dintre ele, puterea de a merge mai departe. Ore, zile şi ani de luptă, chimioterapie şi consiliere psihologică. O operaţie extrem de frustrantă. Şi, în cele din urmă, o victorie care nu e niciodată deplină. După ce au trecut prin acest calvar, au acceptat să povestească prin ce au trecut. Pentru a le da forţă şi altor femei ajunse în această situaţie limită.
"Nu sânul face femeia "
Pe Veronica Dumitriu boala a lovit-o acum 7 ani. "Aveam 40 de ani, când a început să mă doară sânul drept. A început să mi se umfle şi să mă înţepe, era ca un fel de injecţie", îşi aminteşte ea. Dacă iniţial diagnosticul a fost de <mastoză florală>, în urma operaţiei, medicii şi-au dat seama că este cancer mamar în stare avansată III. 20 de zile mai târziu a urmat a doua operaţie ce a constat în extirparea totală a sânului şi a axilei. Gravitatea bolii a fost aşa de mare încât pacienta recunoaşte că au fost destule momente în care s-a gândit să renunţe. "Când am aflat despre ce este vorba a fost cumplit, la 40 de ani să rămâi fără un sân este groaznic pentru o femeie", spune V.D. . Familia a fost însă alături de ea, sprijinind-o la fiecare pas. "Mi-au spus că nu un sân face un om, cu ajutorul lor am trecut peste toate. Acum am o proteză şi nu mă mai gândesc la ce a fost, viaţa ne este dată ca să o trăim", a încheiat zâmbind aceasta.
Boala schimbă omul
Vestea că are cancer a căzut asupra Niculinei Oprea ca un trăznet. "A fost un şoc. Mergeam pe stradă şi parcă întreaga viaţa mi se derula prin faţa ochilor ca un film. Mi-am dat seama că am stat prea puţin timp cu cei doi băieţi ai mei şi că nu aş putea să le fac asta", îşi aminteşte femeia care avea 43 de ani în momentul diagnosticului. Deşi stadiul bolii era avansat, ea nu a ratat ocazia de aşi revedea colegii de facultate la întâlnirea de 20 de ani. "Din păcate, în răgazul luat pentru asta, tumora şi-a dublat volumul, dar am ajuns totuşi la timp", povesteşte ea. Şedinţele de radioterapie premergătoare intervenţiei şi cele de chimioterapie postoperatorii au lăsat urme adânci pe corpul pacientei. "Îmi căzuse tot părul şi eram extrem de slăbită, moartea plana asupra mea şi îmi invada toate gândurile", rememorează ea. Tratamentul a dat însă rezultate iar acum boala e doar o amintire urâtă. "M-a schimbat, acum văd lucrurile altfel şi apreciez mult mai mult să stau cu familia sau micile bucurii ale vieţii", mărturiseşte aceasta.
"Mă simţeam ca o râmă"
Operată acum 4 ani de cancer mamar, Elena Muraru a depăşit foarte greu suferinţele provocate de boală. "Nu am perceput vestea că sunt bolnavă ca pe un necaz ci mai degrabă ca pe un destin, ceva care trebuia să se întâmple", mărturiseşte Elena. Ea îşi aminteşte toate etapele tratamentului şi umilinţele trupeşti prin care a trecut. "După cele 56 de şedinţe de radioterapie mă simţeam ca o râmă, fără păr şi aproape neputincioasă", îşi aminteşte Elena Am avut căderi puternice, dar din fericire erau de scurtă durată fiind provocate de stările de vomă şi durerile intense provocate de tratamentul medicamentos", spune fosta pacientă a Institutului Oncologic din Cluj-Napoca.
În toate cele trei cazuri, tratamentul, deşi greu de suportat şi cu urmări aproape ireversibile, a fost eficient, cele trei botoşănence revenind la o viaţă activă, atât profesional, cât şi în familie.
4.715 extirpări de sân, la Cluj
În fiecare an, cancerul de sân este responsabil de 77.000 de decese în Europa, incidenţa acestei boli fiind în creştere. "La Institutul de Oncologie din Cluj-Napoca au fost efectuate numai puţin de 4.715 de operaţii de extirpare de sân în ultimii 5 ani", spune Rodica Uioreanu, directorul Societăţii Române de Cancer. Incidenţa este mai mare la femeile de peste 40 de ani (peste 80%), şi doar 1,5% la femei sub 30 de ani, dar aceasta din urmă cifră este în creştere. 6.500 de românce sunt diagnosticate cu cancer mamar în fiecare an. Deşi rata de supravieţuire în primii 5 ani după operaţie a ajuns la 97%, majoritatea pacientelor trec prin experienţa cumplită a pierderii unui sân.
Consiliere psihologică
Înfiinţată în urmă cu câţiva ani, Societatea Română de Cancer, ce îşi are sediul în Cluj-Napoca, organizează întâlniri periodice cu bolnavele pentru a oferi sprijin moral. "Doi psihologi voluntari oferă sfaturi şi consiliere de două ori pe săptămână fie în cadrul Institutului Oncologic, fie la sediul Societăţii Române de Cancer", spune Rodica Uioreanu, directorul Societăţii Române de Cancer. "De regulă, cineva care află că are cancer paralizează de spaimă. Unii neagă existenţa bolii sau îşi caută refugiul în alcool ceea ce îi duce spre moarte. Alţii în schimb, au o atitudine combativă, iar dacă au alături un grup de suport, îşi pot schimba percepţia asupra situaţiei în care se află spunându-şi: <da, sunt bolnav dar este o boală cu care pot trăi>", susţine psihologul Gabriela Martin. Timpul de dublare al celulelor canceroase este cuprins între 23 şi 309 de zile. Presupunând că rata de dublare a celulelor este constantă, plecându-se de la o singură celulă canceroasă, sunt necesari 8 ani pentru ca tumoarea să atingă un centimetru în diametru, putând fi simţită la palpare. Dacă nu este tratat, cancerul mamar ucide o femeie în aproximativ 3 ani.
Autori: Ionela ZAGAVEI
Cine salvează caraculul roz de Popăuţi?
*Un colectiv de cercetători de elită aşteaptă un semn dumnezeiesc Singura staţiune din ţară specializată pe creşterea oilor din rasa caracul se află īn cădere liberă. Locul unde odinioară şefii locali ai PCR veneau să ia pielicelele cele mai arătoase pentru căciulile lui Nicolae Ceauşescu şi ale celor din Comitetul Central se degradează sub privirile Academiei Romāne, īn subordinea căreia se află. Staţiunea avea, īn 1989, un efectiv de 17 mii de capete de oi caracul, mulţi angajaţi şi o bază materială excepţională, din care o parte a intrat īn timp īn conservare, iar alta s-a distrus prin degradare.Privită din exterior, Staţiunea de Cercetare Popăuţi apare acum ca o firmă prăfuită de istorie. De pe poarta imensă, ferecată cu şapte lacăte, ruginită din cale afară, cu greu se poate descifra numele. Odinioară, centrul botoşănean stīrnea concurenţă īn vestimentaţia oamenilor cu funcţii, care pe līngă căciuli, īşi făceau şi cravate din cea mai fină pielicică, dar şi a cucoanelor simandicoase care etalau pălării cu boluri largi. Dispariţia finanţării după 1990 a aruncat staţiunea de cercetare īn vīltoarea unei concurenţe īn care nu putea să facă faţă fără bani. Colectivul de cercetători a īntocmit tot felul de proiecte pentru accesa fonduri. Uneori dintr-o duzină de proiecte, nici unul nu a primit girul Ministerului Agriculturii, aducīnd disperarea īn tabăra cercetătorilor care a īnceput să se subţieze, patru dintre cei 12 plecīnd spre slujbe mai bine plătite. "Multe staţiuni sīnt aproape īn faliment, nu au cum să īşi desfăşoare activitatea, pierd dintre cercetători. Acum doi ani am īntocmit opt proiecte. Īn momentul de faţă am prins pentru cercetare cīteva proiecte, dar partea proastă este că finanţarea nu-i asigurată pentru producţie, pentru oi, că asta este baza staţiei - oaia caracul", a spus directorul staţiunii, Ilie Chiorăscu. Curba extremă de sacrificiu a colectivului a fost īn 2005, cīnd cercetătorii au stat mai bine de şase luni fără salarii, aşteptīnd banii de la minister. Ca să reziste staţiunea, au fost căutate tot felul de soluţii. "Uneori, nu avem ce face cu laptele muls de la oi şi īl īnchegăm şi mai vindem, să mai scoatem nişte bani", a dezvăluit directorul staţiunii. Īn prezent, fostul colos mai are 1.700 de oi caracul şi 200 de capre. Staţiunea are 54 de angajaţi, care trebuie să īşi primească īn fiecare lună salariile. Lipsa banilor a afectat puternic investiţiile. Practic, unitatea de la Popăuţi nu a mai beneficiat de investiţii īn baza materială din 1986. Tractoarele cu care sīnt lucrate cele peste 1.000 de hectare de teren sīnt foarte uzate, iar construcţiile care se īntind pe 19 hectare sīnt īntr-o avansata stare de degradare. Dar cercetătorii devotaţi nu se lasă, cu toate că linia de confecţii īn domeniul pielicelelor caracul a intrat de mult īn istorie. Īn prezent, sīnt create culorile maro, sur, roz, alb, şi sīnt omologate negru şi brumăriu. Arealul de creştere a rasei este Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi, rasa caracul adaptīndu-se foarte bine īn aceste zone. "Īn anul 1909, au īnceput să se facă primele importuri de berbeci din Rusia. S-au luat şi de la basarabeni şi s-au creat efective prin īncrucişare cu ţurcana locală, īntrucīt condiţiile de climă nu permiteau rasei caracul curate să supravieţuiască. Aşa s-au adaptat şi celelalte judeţe din ţară. Au luat berbeci de la noi de la staţiune şi au dezvoltat baze īn judeţele lor", a mai spus directorul staţiunii.Soluţii ar fi şi colectivul care a lăsat 30 de ani din viaţă īntre zidurile Staţiuniii de Cercetare este dispus să se adapteze. Academicianul Nicolae Manolescu ar fi īnsemnat o portiţă de salvare, dar planurile au fost dejucate de ecologiştii europeni, care se opun cu vehemenţă sacrificării mieilor. "Dumnealui a venit la staţiune şi a căutat posibilitatea de a extinde colaborarea cu ţări din cadrul Comunităţii Europene, īn ideea de a face la staţiunea Popăuţi achiziţii de pielicele şi prelucrare. Am analizat īntīi efectivele caracul la nivel naţional, respectiv judeţele unde se creşte caracul, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Suceava, cīte sacrificări se fac şi fondurile necesare prelucrării acestor pielicele. Īn Germania am discutat cu un reprezentant, am pus totul pe hīrtie, dar fiind ecologiştii la mijloc, care se opun sacrificării mieilor, am rămas la stadiul de proiect. Era minunat să fi făcut la nivel european aşa ceva, deci achiziţii, prelucrare", a spus dr. ing. Gheorghe Brădăţanu, cercetător īn cadrul staţiunii. Mīndria colectivului este rasa caracul roz, obţinută după ani şi ani de cercetare, realizarea aceasta făcīndu-i invidioşi şi pe germani. "Am fost īn Germania şi am adus patru berbeci negri şi cīnd au văzut culorile pe care le-am format noi şi şi-au dat coate, ei nu ştiu decīt negru şi alb. Au crezut că le-am vopsit", a spus directorul Ilie Chiorăscu.Colectivul Staţiunii de Cercetare Popăuţi nu a rămas captiv īn vremurile īn care se făceau confecţii din frumoase pielicele caracul. Acum accesează programe, fac proiecte, īnchegă laptele şi vīnd caşul la piaţă. "Dacă am ajuns īn 2008, nu dezarmăm şi vom căuta soluţii de supravieţuire a oii caracul. Ne reorientăm, dacă este nevoie, să facem o linie de lapte, de carne. Este rasă īn conservare şi Botoşaniul este singura zonă care are este aşa ceva. Dacă aş fi ministru, aş aloca deīndată bani", a conchis directorul staţiunii Popăuţi.Autori: Nicoleta BACIU
O viata în slujba teatrului
Actorul e cel care apare în fata. E normal sa fie asa, e cel pe care publicul îl vede. Dar ca actorul sa realizeze spectacolul, exista un spatiu unde sînt tot felul de mecanisme mînate de cineva. Sufleorul este cel mai aproape de actor, pentru ca el trebuie sa fie atent la miscarea buzelor, sa aiba atentia distributiva, sa fie atent la tot ce se întîmpla în scena. Actorul îl simte pe sufleor ca pe fratele mai mic. Orice aparitie, iesire din scena trebuie sa fie coordonata de regizorul tehnic, care îi are în subordine pe actor si sufleor. Daca o piesa nu functioneaza cum trebuie se întîmpla ceva. Spectatorul percepe defectiunea, chiar daca nu vede spectacolul a treia oara.FAT-FRUMOS CU SASE ILENE COSANZENE
Constantin Adam a facut din teatru o casa. De 29 de ani îsi împarte viata între teatru si familie. Avea 28 de ani cînd s-a angajat la Teatrul "Mihai Eminescu", dupa ce cîtiva ani de la terminarea Institutului Pedagogic a fost Domnul Trandafir, apoi profesor de geografie, biologie si desen. Înca mai duce dorul anilor de la catedra, dar satisfactia pe care o simte la fiecare noua reprezentatie e uriasa si îl încarca cu bucurie. Este unul dintre putinii angajati ai teatrului din Botosani, care a încercat cele mai multe meserii în domeniu. Sufleor, actor, regizor, dar si scriitor sau referent cultural. Constantin Adam are 57 de ani si a ajuns sa lucreze în teatru dintr-o pura întîmplare. "Dupa prima editie Cîntarea României în 1977, unde am luat locul II pe tara cu piesa de teatru Cînd apune soarele, cu trupa de teatru a cadrelor didactice, în 1978, în ianuarie, am venit la teatru ca actor", ne-a spus Constantin Adam. Si a avut primul succes. Cu primul rol încredintat a doborît practic un record înca neegalat în teatru. "Pe vremea aceea eram si eu un baietel mai frumusel si am fost distribuit în Fat-Frumos si balaurul, un spectacol cu care am avut peste 600 de reprezentantii timp de 10 ani. În acest timp, eu am ramas Fat-Frumos si am avut sase Ilene Cosînzene. Ele mai îmbatrîneau, dar eu ramîneam vesnic tînar", îsi aminteste actorul. Pîna în 1983 a jucat în cîteva spectacole cu trupa de teatru, însa din acel an a fost trecut pe postul de sufleor deoarece nu avea studii de specialitate. "În '83, cînd a venit un fel de restructurare, s-a renuntat la o parte din personal si pentru ca nu aveam Institutul de Teatru, chiar daca jucam în cîteva spectacole, s-a micsorat numarul de actori si am fost trecut pe postul de sufleor". Din 1989, în fisa postului sau este trecuta functia de regizor tehnic pe care o practica si azi chiar daca uneori mai cocheteaza cu actoria. Este pasionat de Eminescu si e imposibil sa nu aminteasca de poet într-o discutie, cît de simpla ar fi ea. Îmbinarea celor trei meserii l-a facut sa pretuiasca mai mult profesiunea scenei. Recunoaste cu dezinvoltura ca una fara alta nu exista teatru. Orice întîrziere la spectacol din partea actorului provoaca stresul si emotia regizorului tehnic, care vede în timp ce minutele se scurg în clepsidra cum spectacolul se compromite. Constantin Adam si-a amintit de o peripetie petrecuta în urma cu vreo 20 de ani, cînd a fost nevoit sa minta publicul deoarece unul dintre actori a uitat de spectacol. "Acum 20 de ani, un actor care juca într-un spectacol de atunci n-a venit la teatru. S-a întîlnit cu un amic, s-a dus la una mica, s-au luat la discutii si a uitat sa vina la teatru. Am intrat în scena si am zis: Ne cerem scuze, un actor s-a îmbolnavit, spectacolul se suspenda". Constantin Adam nu are studii de specialitate pentru meseria pe care o practica, dar pune pasiune în ceea ce face.
MIHAI, MALAIMARE, FIGURANT
Îsi aminteste cu drag de colegii de la teatru, care acum sînt vedete ale scenei românesti. Dan Puric este exemplul cel mai bun cînd vine vorba despre vedetele de azi. Putini dintre tinerii actori ai prezentului au ambitia si dorinta de a reusi a cunoscutului artist. "Dan Puric aici la Botosani s-a lansat. Aici la Botosani pe treptele de la intrarea în foaierul de sus juca pîna la 1-2 noaptea si toata lumea zicea: Baiatul acesta cred ca e nebun. Ei, uite ca nebunia lui a facut sa devina unul din marii pantomimi ai lumii. Mi-a trimis o cronica din Franta unde era considerat al doilea pantomim, dupa Marcel Marcenu, cel mai bun pantomim din lume". Dan Puric e cel care l-a descoperit pe Daniel Badale lansat la teatrul botosanean, astazi la Teatrul National din Bucuresti. Costica Adam, asa cum îi spun colegii în teatru, îsi aminteste si de Mihai Malaimare care si-a început cariera de actor la Teatrul "Mihai Eminescu" ca... figurant. Recunoaste dupa atîtea puneri în scena ca nici un spectacol nu seamana cu altul. Teatrul nu este un domeniu rentabil, mai spune regizorul botosanean. "Acest domeniu nu a fost niciodata rentabil deoarece în urma unui spectacol de teatru nu ramîne nimic fizic. Spectacolul de a doua zi nu mai e la fel ca cel de azi, pe aceeasi tema, în aceeasi cheie. Astazi, actorul a fost binedispus, mîine e dezamagit". A ramas de-a dreptul socat cînd una dintre actritele teatrului a jucat comedie în timp ce tatal ei urma sa fie îngropat. "Doamna Bratescu, mare actrita, avea tata mort la Suceava si ea a jucat comedie la Botosani. Si a zis: Aici sînt actrita, dupa spectacol m-am urcat în masina si voi fi fiica mortului, voi plînge...". E îndragostit de teatru, de Eminescu, de actori... Cu toata dragostea lui pentru teatru s-ar întoarce, daca timpul i-ar permite, oricînd la catedra deoarece: "în teatru sînt satisfactii imense, dar trecatoare, în timp ce în învatamînt satisfactiile sînt durabile". Constantin Adam e unul dintre exemplele care demonstreaza o data în plus ca zece facultati nu pot înlocui talentul si pasiunea pentru propria profesie.
Autori: Liana RADU
Botosani, satelitul... Romei
Aflata la o distanta de 12 kilometri de Botosani, Roma leaga municipiul resedinta de judet de Dorohoi. Comuna are o retea de drumuri publice, īn lungime de 44 kilometri, dintre care 5 kilometri asfaltati si 4,2 kilometri pietruiti. Infrastructura sociala este reprezentata de 8 unitati de īnvatamīnt, dintre care 4 scoli, doua camine culturale, doua biblioteci, un dispensar uman, īn care īsi desfasoara activitatea un medic si 4 cadre medii sanitare, si un dispensar veterinar. "Comuna este tīnara, dar este eterna. Īn 2001, am avut aici o comisie de la PDR, iar o doamna din cadrul acesteia m-a depunctat cīnd am afirmat ca Botosaniul va deveni satelit al Romei. Si iata ca s-a demonstrat. Cīnd aud acuma la sedinte ca Roma se afla la 12 km de Botosani, eu īi corectez: Nu, Botosaniul se afla la 12 km de Roma. Si din punctul meu de vedere asa este. Iar īn perioada urmatoare discutam cīti se vor retrage din mediul urban la Roma si atunci sa vedeti utilitati", a spus primarul comunei, Constantin Humelnicu. Dintre locuitorii comunei, 700-800 sīnt angajati cu carte de munca si au lefuri de 10 pīna la 25 de milioane de lei. Opt sute de localnici sīnt plecati īn Spania si Italia, iar o mie de pensionari, la care se adauga populatia scolara, īntregesc viata sociala a comunei. "Nu am forta de munca suficienta si import din jur. Abatorul din localitate si-a adus transatori din judetele Bacau, Neamt si Iasi. Cu bani europeni, vreo 50 de milioane de euro, vreau sa fac o baza sportiva. Hotel, restaurant, baza sportiva, baza de recuperare a sportivilor cu personal calificat. Ideea a circulat repede si deja am fost contactat de mari echipe din divizia B, pentru a le asigura un loc īn noul complex care va fi gata īn aproximativ doi ani", dezvaluie primarul. BOTOSANI APARTINE ROMEI SI NU INVERS "Calculat pe cap de locuitor, ne situam la loc de frunte īn Romānia īn ce priveste īncasarile la bugetul primariei", se lauda primarul. "Daca Roma, cu 3.250 de suflete are o suma destul de mare la buget, eu pun pariu ca bat Bucurestiul. Anual īmi intra cinci, sase miliarde de la agentii economici. Veniturile proprii se duc la 10 miliarde anual. Eu nu sīnt dependent financiar de nimeni. La Roma este cel mai mare abator din Romānia pe bovine, cu peste 500 de angajati. Īn 2000 am intrat primar si am vrut sa scot oamenii din noroi si din īntuneric. Actualmente Roma nu mai este īn īntuneric, dupa ce au fost montate la fiecare colt de ulita peste 1.000 de lampi Philips. La ora actuala, din cei 32 de kilometri de drumuri satesti, peste 99 la suta sīnt pietruite, al doilea, al treilea rīnd de piatra. Cīnd am venit aici, la Primarie, drumurile Romei aratau asa cum arata si acum drumurile satesti ale Romāniei, cu transee, cu urme de tractor, de carute. Dar nu ne oprim aici, pentru ca am vazut ca īn Occident nu se foloseste piatra, ci asfaltul. Si cu fondurile structurale voi īnlocui piatra cu asfaltul", se lauda primarul Romei. ZONA INDUSTRIALA Economia comunei este preponderent agricola si axata pe cultura plantelor si cresterea animalelor. Īn comuna functioneaza doua prese de ulei, trei mori de porumb, o fabrica de cascaval, doua abatoare etc. Roma mai are o sectie de mecanizare, cu 30 tractoare, 24 pluguri, 4 semanatori, 3 combine. Mai exista doua asociatii agricole, cu personalitate juridica si 8 asociatii agricole familiale. "Īn comuna Roma, īn ultimii doi ani s-a dezvoltat o veritabila platforma industriala cu fabrici si sute de salariati. Īn zona industriala lucreaza 500 de angajati, salariile variind īntre 511 milioane de lei pe luna, la care se adauga o masa oferita zilnic si 15 kg carne, cantitate primita o data pe luna de fiecare angajat", a declarat primarul Constantin Humelnicu. La abator se lucreaza cu utilaje aduse din Germania, cu salariati permanenti si 100 de salariati sezonieri, īntreaga cantitate de marfa fiind livrata la firme internationale. De asemenea, mai exista o fabrica de confectii, cu 60 de angajati, si o societate cu profil agricol unde exista singurele sere īncalzite din judet. Ca profit, pe primul loc se situeaza o firma de mobila, parchet si cherestea, cu trei hale de mari dimensiuni, dotate cu utilaje aduse din SUA, fabrica urmīnd sa aiba īn curīnd 200 de angajati. Toate aceste societati sīnt constituite cu capital privat autohton, cu exceptia firmei de mobilier si parchet care este proprietatea unui consortiu american. Īn prezent, este īn proiect construirea unei fabrici de cascaval, din fonduri SAPARD. Tot īn cadrul unui program finantat de SAPARD va fi construita o statie moderna de epurare a apelor reziduale si uzate, dar abia la mijlocul anului 2008. "Oamenii din Roma au hidrofor īn proportie mare, fose septice, vreau sa zic ca īn privinta confortului este stas. Vreau sa spun ca aproape ma felicit ca nu am prins proiectul de aductiune a apei, nu stiu daca cineva s-ar fi abonat sa primeasca apa si sa plateasca. Au fīntīni īn curte", a spus edilul. VULTURII SUNTEM NOI Nu chiar niste vulturi, dar jucatorii de la AS Roma, echipa locala aflata īn Liga a IV-a, lupta ca niste cīini, daca ar fi sa judecam dupa culorile echipei, alb si rosu. Asta e deviza lor si locul 9 īn campionat nu infirma dorinta de afirmare a jucatorilor. Echipa antrenata de Paul Cucu, fost jucator la FC Botosani, lupta din greu cu lipsa echipamentului, dar mai mult cu profesionalismul jucatorilor. Cel mai scump transfer al echipei a fost pe doua mingi din piele de la Eco Luceafarul, si tocmai pe capitanul echipei. Finantatorul echipei, Gica Tabultoc, a pus mare parte din veniturile obtinute la firma sa īn jocul echipei, īn bunul mers al Asociatiei Sportive Roma. Cu toate acestea, echipa nu are microbuz, fiind nevoita ca la deplasari, sa īmprumute cīte o masina, iar taxa de īnchiriere nu este mica. Presedintele AS Roma, Gica Tabultoc, este de parere ca un finantator nu are voie sa se bage īn treaba antrenorului, indiferent cīt fotbal stie. APA DIN FANTANA NU E SANATOASA Locuitorii Romei traiesc pe picior mare. Dupa ce au aflat ca apa din fīntīni contine nitrati, oamenii beau apa plata. "Cetatenii Romei beau apa plata. Vestea ca toate fīntīnile sīnt pline de nitriti a patruns pīna īn cele mai īndepartate unghiuri si apa plata se vinde pe banda rulanta", sustine primarul. Strainatatea si munca pe platforma industriala a comunei le-a adus profituri mari. "Treizeci, patruzeci la suta dintre cetatenii Romei au cīte 34 masini", ne-a mai spus primarul Humelnicu despre starea socialeconomica a comunei, cu toate ca sediul Primariei arata ca o casa taraneasca si drumurile sīnt destul de proaste.Autori: Liana RADU
Biserica din spatele gratiilor
"Domnului sa ne rugam...", se revarsa cuvintele parintelui Florin Marcu, iar vorbele sale linistesc pe moment sufletele celor zece cinsprezece detinuti care, prin rotatie, au prins o slujba la biserica nou-nouta. Evanghelia are foarte mare putere asupra sufletelor oamenilor. Influenta ei este si mai mare atunci cīnd este īnsotita de eforturile preotilor sau slujitorilor bisericii, care pasesc pragul puscariilor pentru a predica pocainta si a īnvata adevarurile de credinta, despre marturisire, Īmpartasanie si alte taine bisericesti. Fiecare dintre noi spunem despre īnchisori ca nu sīnt loc de odihna, ci un loc al durerii, umilintei. Instantele speculeaza ca oamenii care nimeresc īn detentie urmeaza un proces de corectie si educare, dar īn realitate situatia din penitenciar īi contrazice, cei intrati dupa gratii nu se educa, ci devin neoameni. Cadrele din Penitenciarul Botosani au īncercat sa schimbe macar o infima parte din aceasta realitate cruda si au donat mare parte din veniturile lor pentru a construi o biserica adevarata, un loc unde cei īnchisi sa īl īntīlneasca pe Dumnezeu. Biserica "Tuturor Sfintilor" arata astazi ca o sarbatoare si dupa modul īn care a fost largita, pictata si dotata este unica īn tara. Pastorul acestor suflete ratacite, parintele Florin Lucian Marcu, a fost īnvestit cu īncredere chiar de actualul patriarh al Romāniei, Preafericitul Daniel, la sfīrsitul anului trecut. "Du-te la puscarie si fa treaba buna", au fost cuvintele sale fostului mitropolit al Moldovei, care a mizat īn acel moment pe valorile caracterului si tineretii elevului sau, pentru ca misiunea unui preot de caritate este deosebit de grea, iar impactul cu lumea penitenciarului este devastatoare. BINECUVANTARE Acum īl primesc cu o bucurie enorma. Dar nu a fost mereu asa. Acum aproape un an, cīnd parintele Florin a pasit pe portile imense ale īnchisorii de la Botosani, a avut parte de o primire nu prea calduroasa. "La īnceput, daca intram īn curte cu cineva sau singur, se trezeau tipīnd fara rost, aruncau cu vorbele. De cīteva luni īncoace, lucru remarcat si de cadrele de aici, s-au potolit", rosteste parintele care īncet-īncet a pus Biblia īn mīinile multora dintre cei īnchisi. De obicei, oamenii care nimeresc īn astfel de locuri īncep sa citeasca si sa studieze Biblia, pentru ca aceasta carte are cuvintele vietii, cuvinte care le ating constiinta si au puterea de a o schimba. Este unica carte care arata Calea, Adevarul si Viata si ne īnvata cum sa traim īn viata principiile care ni le-a adus Hristos. Slujbele se tin īntr-o biserica destul de spatioasa, frumos pictata, īntr-o maniera deosebita. DE LA CAPELA, LA O BISERICA ADEVARATA A fost conceputa tinīndu-se cont de masuri de securitate, dar lacasul de cult īncīnta ochiul, leaga cu fire nevazute, sufletele celor care vorbesc cu divinitatea. "Īnainte a fost doar o cladire īmpartita īn jumatate, partea din fata reprezenta un cabinet medical, iar cea din spate era o capela, vechea capela, unde detinutii puteau aprinde o lumīnare, puteau sa priveasca o icoana. Era spatiu mic pentru nevoile existente. S-a stricat acoperisul, s-a spart zidul īntre cele doua īncaperi, s-a īnaltat turla, dupa rīnduiala ortodoxa. Avem si clopot si tot ce este necesar unei biserici. Cel mai important lucru este ca au fost oameni cu suflet mare, al lor este meritul. Cadrele din Penitenciar care au contribuit cu bani multi la constructia aceste biserici", a povestit parintele Florin. Preotul a facut semnul crucii si s-a apucat de treaba. Totul ce era necesar a venit foarte usor... "Ne gīndeam īn ianuarie ca voiam si Evanghelie, voiam si vase noi care īnsemnau foarte mult, financiar vorbind. Nu stiam de unde sa luam. A fost lucrarea lui Dumnezeu. Īn cīteva luni s-a facut tot. A ctitori o biserica īn interiorul temnitei este ajutorul cel mai mare si īntīlnirea cea mai profunda pe care o poti avea cu cel din spatele gratiilor. Ajutīnd la constructia unei biserici, īi da posibilitatea celui din temnita sa īl cunoasca pe Dumnezeu si mai mare ajutor nu exista. Poti sa īi dai alimente, poti sa īi dai haine, poti sa īi dai orice, astea le are si aici, dar ajutorul spiritual este cel mai important", dezvaluie parintele Florin. Cei īnchisi au posibilitatea sa asculte o slujba integral, sa o īnteleaga. Daca īnainte mergeau la o biserica doar pentru a aprinde o lumīnare, acum ajung sa nu mai priveasca slujba ca pe un spectacol pe care īl face preotul. "Īn fiecare duminica si zi de sarbatoare, scoatem boxa afara. Am remarcat ca pe timpul slujbei este liniste. Nu poti sa aduci 1.500 de persoane īn capela si aducem la slujba grupuri selectate si din motive de securitate. Daca ma cheama aici, īntr-o celula, si trebuie sa ramīn singur cu un detinut, asta este, trebuie sa īl ascult. Daca e sa patesti ceva, patesti si pe strada, ca sīnt atītia oameni care nu suporta sa vada preoti. Activitatile moral-religioase nu sīnt impuse. Avem o mare grija deosebita de minori, pentru ca ei sīnt cei mai expusi. Zilnic merg la ei", a povestit parintele Florin. Biserica are si o biblioteca, deservita de un tīnar de 25 de ani, īnchis pentru a doua ora. El este si cīntaretul bisericesc despre care preotul spune ca nu a mai avut unul la fel. "Avem si biblioteca aici, numita Dumitru Staniloaie, cu carti pur religioase. Avem colectia revistei Candela Moldovei, avem studii religioase. Am dat-o īn grija cīntaretului bisericesc, care este executa o pedeapsa. Nu am avut afara o persoana cu calitatile sale si cu felul īn care īsi traieste sufletul. Avem si premii, dam carticele de rugaciuni, Biblia īn imagini, cruciulite", īsi īntareste spusele preotul. MISIUNE GREA , DAR NOBILA Munca din Penitenciar este mult mai grea decīt la o parohie din afara. Este mult, mult mai greu si de multe ori, parintele Florin a privit spre Cer, deznadajduit, dar Dumnezeu l-a īntarit. Preotul din Parohia "Tuturor Sfintilor" are gīnduri mari. Vrea sa sfinteasca lacasul de cult si sa-l invite chiar pe Patriarh. "Sfintia Sa avut īncredere īn mine, el m-a trimis aici. Abia terminasem facultatea si postul acesta fusese scos la concurs. A avut īncredere. Biserica asta este unica īn tara. Stiu ca mai este o biserica mai mare, la Rahova, dar nu este pictata. Merita vizita Preafericitului Daniel", spera parintele Florin.Autori: Liana RADU
Trecator, prin Piata Centrala a Botosaniului
Piata Centrala a Botosaniului, ora 9.am. Fumul din aer si mirosul mititeilor te fac sa nu mai ocolesti tīrgul ci s-o iei pe cararile pietii,printre tarabele cu fructe,legume, sa treci prin hala de carne si prin cea cu lactate.Īn momentul īn care ai intrat printre tarabele cu mititei nu auzi decīt strigatul vānzatoarelor care te īndeamna sa le vizitezi pentru a le degusta produsele.La nici doi pasi avem ghinionul sa dam peste nelipsitii rromi datorita carora avem peste granita o reputatie atāt de proasta. Nu se īntārt fara interes prin piata. Rostul lor e sa ia urma bietilor batrīni care uitīndu-se dupa produsele cu preturi mai accesibile sau cele de calitate mai buna, nefiind atenti, sunt buzunariti si deseori jefuiti din prea mica lor pensie.Sunt īnsa si rromi comercianti. Ei se ocupa īn vazul tuturora cu negotul cu telefoane mobile, cu aur si cu alte obiecte.Nu le este frica de camerele de vederi instalate recent . Stiu deja sa le ocoleasca, sa opereze īn unghiurile moarte . Prin zona se plimba de colo-colo, cu mare precautie , moldovenii sau intermediarii lor, pentru a-si vinde tigarile, cele putine care mai reusesc acum sa fie trecute peste granita. Cānd apar politistii comunitari, imediat se da alarma si respectivii se evapora. Numai comerciantii de la tarabe nu au astfel de dureri de cap. Īi vizitam.Cu toate ca cei ce vīnd sunt vecini de taraba,īntre acestia se mai isca si certuri,tema confictului fiind de regula locul de amplasare a tarabei sau preturile produselor. Comerciantii care vīnd īn interiorul halei de legume sunt avantajati datorita acoperisului dar numai atāt. Ei sunt nevoiti sa-si vānda produsele la preturi mai mari decāt cei de afara, pentru a acoperi diferenta de taxa de taraba si de aceea sunt nemultumiti.Suntem īn anotimpul īn care cumparatorii īsi procura cele necesare -legume si fructe- pe care gospodinele le pun si le conserva pentru iarna. Si vānzarea merge destul de bine atunci cānd se lasa la pret. Forfota mare īntālnim si la standurile de flori .Tot mai multe batrīnele fac comert cu florile crescute īn curtea lor , adunānd acolo un mic supliment līnga micuta lor pensie sau chiar bani pentru pāinea cea de toate zilele .Īn zona īn care acestea īsi vīnd frumoasele flori au fost instalate īnca de la īnceputul anului camere de filmat pentru a se stopa bisnitareala si hotiile,iar aceasta idee chiar da roade, zilele trecute fiind astfel identificat autorul unui furt . Trecator prin Piata Centrala a Botosaniului, nu se poate sa nu te lasi furat de atmosfera si sa devii imediat cumparator , cu conditi sa ai bani īn buzunare. Si nu putini!Autori: Mirela ROTARU
Dersca italienilor
O hurdughie de autobuz, de pe care sare rugina la doi metri, duce spre casa, cu pasii melcului, satenii din Dersca.Drumul pietruit anul trecut lasa in urma un nor imens de praf. "E bun si asa, mai antart era tot numai glod pe aici", clatina a multumire o batrina care duce saptaminal la piata din Dorohoi lapte si brinza. "Tu-i America mami' lui de primar! Asa ne trebuie daca am ales primar profesor de fizica. Poate crede ca drumurile se fac singure", injura cu foc un alt localnic. Pe soseaua judeteana Dorohoi-Dersca-Mihaileni, la intrarea în sat, pe deal la "Gura Drumului", comuna Dersca iese in evidenta prin multitudinea de case frumoase, impunatoare. Din 3.800 de derscani, 1.000 sint plecati, unii chiar de peste 15 ani. S-au luat unii pe altii, a plecat sotul si-a luat sotia, au luat si copiii, au lasat goale scolile. "Sintem pe locul intii la nivel de judet la numarul de autorizatii eliberate în 2006. Sintem campioni pe judet, cu 210 autorizazii eliberate numai anul trecut. S-a luat o moda printre derscanii plecati in afara. Trimit bani sa faca si case care de care mai pompoase. Dar fara o justificare sociala, economica. De pilda, ce are el nevoie de 15 camere? El lucreaza acolo, sotia la fel, nu au timp sa faca un copil, si se trezesc la o virsta la care va sta în casa acolo singur cu sotia", s-a plins primarul localitatii, Ioan Stefan. Derscanii care muncesc in Italia au trimis acasa milioane de euro, cu care s-au ridicat peste 500 de gospodarii in sat, in imediata vecinatatea caselor batrinesti, pastrate pentru posteritate pina intemperiile isi spun cuvintul. "In Dersca este o singura casa cu stuf, pe care am dori sa o facem muzeu pentru ca sint convins ca in casuta acoperita cu stuf era mai multa intelegere decit in vilele acestea", se amaraste primarul. Toate casele, care de care mai rosii si mai frumoase, sint incuiate si isi asteapta locatarii care muncesc pe meleaguri straine. Pe locul vechilor case parintesti, cu cerdac si cu WC în fundul curtii, derscanii au ridicat palate, pe care acum umbla sa le vinda. S-au lamurit si cu drumurile, si cu oamenii. "Nu sintem intr-o zona turistica. Dersca este inchisa. Daca si-ar face asemenea case in perspectiva unei pensiuni turistice ar merge, dar aici nu merita. O investitie pe care un om care lucreaza în Romania nici in o suta de ani nu o amortizeaza sta abandonata. Acu' vor sa le vinda, dar cine le cumpara?", se intreaba primarul Ioan Stefan.Localnicii uita de vilele pompoase, de euroii care burdusesc conturile rudelor apropiate ramase acasa, cînd vine vorba de drum. Chiar daca mii de metri cubi de piatra au încercat sa astupe noroiul gros, parca au intrat în pamînt. Dersca are un singur drum asfaltat, unul care duce la bureti, în padure. Drumul care nu duce nicaieri. "Cînd am intrat în Primarie anul trecut, am gasit un proiect SAPARD aprobat pentru modernizarea unui drum comunal, un drum care face legatura cu o comuna învecinata, Hiliseu Horia. Am modernizat prin acest proiect un drum de 3,4 km. Proiectantul nu a realizat ca lungimea drumului era de 4,2 km si de pe asfalt ne-am trezit pe aratura. Am intervenit cu bani din bugetul local, pentru ca ramasesera 800 de metri de drum în noroi. Oamenii de la Hiliseu înjurau primarul de acolo, cei din Dersca ma înjurau pe mine. Si am reusit în sfîrsit sa pietruim portiunea de drum ramasa fara acoperire de la SAPARD", a explicat primarul derscan.Numai bine ce s-au executat lucrarile la drumul cu pricina si la nici doua luni a venit o ploaie puternica, iar portiunea asfaltata proaspat a fost calamitata. A venit apa si l-a luat, iar pentru a face altul "mai trainic si mai frumos", primarul derscan nu a avut cu ce. Alt proiect, alta distractie. "Eu nu plec din Primarie pîna nu voi asfalta drumul", hotaraste Ioan Stefan. Pîna una alta, primeste înjuraturi pe banda rulanta. "Au murit vreo cîtiva oameni acu', cu caldurile astea. si, na, se tine mortu' trei zile, ca asa e regula. Cînd sa-i duca la groapa pe drumurile astea, tot i-o hurducat de o ajuns desfacuti la cimitir. Nu se poate asa ceva. Hal de primar avem, de asta l-am votat, sa ne faca drumul", s-a plîns matusa Saveta, o localnica care se întreaba înca pentru ce a luat fata ei drumul strainatatii. "Mai încolo e palatul lu' fiic-mea. O venit de doua-trei ori si o platit pe unu' sa ridice casoaia. Am sunat-o într-o zi de pe tîrîitoarea asta si aud: Proto, proto. Zic: Fata, sînt eu mamica, ma duc sa îti ung acolo în bucatarie ca se vede o gaura. Mi-o zis sa nu intru cu picioarele pline de glod pe faianta ei. si nu îmi trebuie sa mai intru acolo. Steie în palat, ca si asa sta încuiat, daca a fost de doua ori sa calce în casoaie", si-a plîns necazul matusa Saveta.Derscanii au avut mereu dor de duca. Pe vremea fostului regim, satenii harnici au lasat familiile acasa si au muncit pe santierele tarii. Veneau acasa numai sîmbata, cu traista plina. Cînd s-au deschis granitele, norocul lor. Unul cîte unul si-au burdusit bagajele cu haine roase, ponosite, cu amintiri despre locurile natale si dusi au fost. "S-au oplosit multi într-o comuna din sudul Italiei. Spunea un derscan care a venit în vizita ca acolo 70 la suta dintre localnici sînt români. Toti care au plecat tot derscani sînt, tot ai mei sînt si aia. În proportie de 80 la suta au plecat peste hotare, au depopulat scoala. Sînt probleme deosebite pentru ca acolo nu stiu ce scoala fac ei, nu fac performanta, nu au cum sa faca. Am plecat de la 4 clase paralele supranumerice si acum am ramas la doua paralele, la limita inferioara. Profesorii cu totii au grade destule. Copiii care au ramas creeaza probleme, mai bine ca unii si-au luat copiii cu ei", crede primarul.Vreo cîtiva derscani patrioti din fire, au pus miile de euro la bataie, s-au întors în tara si au pus afaceri pe roate. "Avem 20 de firme în comuna si înca vreo doua prin vecini. Toate-s de productie si servicii, adica fac ceva, nu iau de-aici si vînd acolo", se lauda primarul. Doar ca nu sînt multumiti de profiturile scontate. Dorel Aungurencei a stat dapte ani în Italia. A venit acasa, a cumparat cîteva hectare de pamînt si dupa ce a terminat, au venit reprezentnatii societatii de distributie a gazului de la Botosani si au spus ca si-a facut constructia pe conducta de gaz. Omul a încremenit. "Stiti cîte miliarde am bagat aici? De ce nu ati spus cînd am facut proiectul? Cum sa stric casa oameni buni? E greseala voastra reparati-o, eu nu misc un deget!, a spus cu naduf derscanul. Afacerea sa cu boltari nu are succesul scontat. "M-am gîndit ca daca oamenii construiesc, o sa cumpere si de la mine. Dar nu e asa. Am fost si la tîrguri expozitionale. Mi-au dat si diploma, dar cu asta am ramas. Vînzari nimic. Si am utilaje bune. Pot sa fac productie ca lumea. Utilaje italiene, nu minciuna", a spus întreprinzatorul local, care si-a luat mîndrete de ATV, cu care ridica colbul prin comuna, spre disperarea babelor.Statutul de Mica Italie pe care l-a primit comuna Dersca în decursul anilor, legat de proportia de localnici care lucreaza peste hotare, risca sa devina legenda. Vilele nelocuite si neîngrijite au început sa se degradeze, populatia îmbatrîneste, iar îndemnul primarului, "Opriti-va, fratilor, nimic pentru sufletul vostru?", ramîne deocamdata o vorba fara rost.Autori: Liana RADU
Bãtãlie pentru supravietuire la Statiunea de Cercetare Popãuti
*Spre rusinea guvernantilor de dupã 1989, cercetarea româneascã a fost condamnatã la disparitie*La Popãuti , un colectiv inimos de cercetãtori acceptã umilinþe si suferinti pentru ca vestita rasã caracul sã nu disparã
Singura statiune din tarã specializatã pe cresterea oilor din rasa caracul se luptã de ani de zile pentru supravietuire. Locul unde odinioarã sefii locali ai PCR veneau sã ia pielicelele cele mai arãtoase pentru cãciulile lui Nicolae Ceausescu si ale celor din Comitetul Central se degradeazã sub privirile Academiei Române, în subordinea cãreia se aflã.Aleile, altãdatã populate de zeci de masini ale "bosilor" care veneau sã punã mîna pe cele mai arãtoase pielicele înainte de fi directionate cãtre ferma partidului, sînt pustii. Statiunea avea, în 1989, un efectiv de 17 mii de capete de oi caracul, multi angajati si o bazã materialã exceptionalã, din care o parte a intrat în timp în conservare, iar alta s-a distrus prin degradare.
Proiecte ignorate de Ministerul Agriculturii
Disparitia finantãrii dupã 1990 a aruncat Statiunea de cercetare în vîltoarea unei concurente în care nu putea sã facã fatã fãrã bani. Colectivul de cercetãtori a întocmit tot felul de proiecte pentru a accesa fonduri. Uneori, dintr-o duzinã de proiecte, nici unul nu a primit girul Ministerului Agriculturii, provocând disperare în tabãra cercetãtorilor care a început sã se subtieze, patru dintre cei 12 plecînd spre slujbe mai bine plãtite.“Multe statiuni sînt aproape în faliment, nu au cum sã îsi desfãsoare activitatea, pierd dintre cercetãtori. Acum doi ani am întocmit opt proiecte. În momentul de fatã am prins pentru cercetare cîteva proiecte, dar partea proastã este cã finantarea nu-i asiguratã pentru productie, pentru oi, cã asta este baza staþiei - oaia caracul”, a spus directorul statiunii, dl. dr. ing. Ilie Chiorãscu.
Curbe de sacrificiu
Curba extremã de sacrificiu a colectivului a fost în 2005, cînd cercetãtorii au stat mai bine de sase luni fãrã salarii, asteptînd banii de la minister. Ca sã reziste statiunea, au fost cãutate tot felul de solutii. În prezent, staþiunea mai are 1.700 de oi caracul si 200 de capre. Statiunea are 54 de angajati, care trebuie sã îsi primeascã în fiecare lunã salariile. Lipsa banilor a afectat puternic investitiile. Practic, unitatea de la Popãuþi nu a mai beneficiat de investiþii în baza materialã din 1986. Tractoarele cu care sînt lucrate cele peste 1.000 de hectate de teren sînt foarte uzate, iar constructiile care se întind pe 19 hectare sînt într-o avansata stare de degradare.Dar cercetãtorii devotati nu se lasã, cu toate cã linia de confectii în domeniul pielicelelor caracul a intrat de mult în istorie. În prezent, sînt create culorile maro, sur, roz, alb, si sînt omologate negru si brumãriu. Arealul de crestere a rasei este Botosani, Suceava, Neamt, Iasi, rasa caracul adaptîndu-se foarte bine în aceste zone."În anul 1909, au început sã se facã primele importuri de berbeci din Rusia. S-au luat si de la basarabeni si s-au creat efective prin încrucisare cu turcana localã, întrucît conditiile de climã nu permiteau rasei caracul curate sã supravietuiascã. Asa s-au adaptat si celelalte judete din tarã. Au luat berbeci de la noi de la statiune si au dezvoltat baze în judetele lor", ne-a mai spus directorul statiunii.
Ecologistii -dusmani !
Solutii de iesire din impas ar fi si colectivul care a lãsat 30 de ani din viatã între zidurile Statiuniii de Cercetare este dispus sã se adapteze. Ademicianul Nicolae Manolescu a gãsit o portitã de salvare, dar planurile au fost dejucate de ecologistii europeni, care se opun cu vehementã sacrificãrii mieilor. "Dumnealui a venit la statiune si a cãutat posibilitatea de a extinde colaborarea cu tãri din cadrul Comunitãtii Europene, în ideea de a face la statiunea Popãuti achizitii de pielicele si prelucrare. Am analizat întîi efectivele caracul la nivel national, respectiv judetele unde se creste caracul, Botosani, Iasi, Vaslui, Suceava, cîte sacrificãri se fac si fondurile necesare prelucrãrii acestor pielicele. În Germania am discutat cu un reprezentant, am pus totul pe hîrtie, dar fiind ecologistii la mijloc, care se opun sacrificãrii mieilor, am rãmas la stadiul de proiect. Era minunat sã fi fãcut la nivel european asa ceva, deci achizitii, prelucrare", ne-a spus dr. ing. Gheorghe Brãdãtanu, cercetãtor în cadrul statiunii.
Caraculul roz i-a fãcut invidiosi pe nemti
Mîndria colectivului este rasa caracul roz, obtinutã dupã ani si ani de cercetare, realizarea aceasta fãcîndu-i invidiosi si pe germani. "Am fost în Germania si am adus patru berbeci negri si cînd au vãzut culorile pe care le-am format noi si si-au dat coate, ei nu stiu decît negru si alb. Au crezut cã le-am vopsit", ne-a mai spus directorul Ilie Chiorãscu. Colectivul Statiunii de Cercetare Popãuti nu a rãmas captiv în vremurile în care se fãceau confectii din frumoase pielicele caracul. Acum acceseazã programe, fac proiecte."Dacã am ajuns în 2007, nu dezarmãm si vom cãuta solutii de supravietuire a oii caracul. Ne reorientãm, dacã este nevoie, sã facem o linie de lapte, de carne. Este rasã în conservare si Botosaniul este singura zonã care are este asa ceva. Dacã as fi ministru, as aloca deîndatã bani", a conchis directorul statiunii Popãuti.
Liana RADU
Autori:
